Legenda de iarna. Timp.

Camera este din ce in ce mai rece. Suflul meu se aude haraind si zguduit.Speriata. Tacuta,mai mult ca niciodata,fara pic de chef.Cheful de vorba a pierit odata cu imaginea clara din viziunile mele precaute. Am visat tot ceea ce am patit,inainte sa se intample. Ceva ciudat.Ceva imaginativ??.Nu.

Suspinele mele ma surpindeau,iar lacrimile ca sa le ascund in pumn le inghesuiam.Tipetele si racnetele cu greu mi le stapaneam. Urlam de durere!. Nu mai am incredere in nimeni,decat in mine. Eu si eu voi fi de acum incolo.

Stapanita cu greu de un val de rebeliune imi continui durerea salbatica departe de prezent. Intunecata de sumbra dezamagire a unei peripetii amoroase imi ghidez viitorul catre unul oribil si nenorocit. Stupefiata de ceea ce este in jurul meu imi distrug nervii cu cei in care niciodata nu am crezut.De ce mi-a fost dat sa ajung sa-mi doresc sa-mi smulg parul din cap?Nu stiu.

Speriata si atat de rece zambesc fals catre cei care tin la mine. Zambetele reale le pastrez pentru momentul in care voi crede iar in ceea ce numim "fericire". Aceste persoane care tin la mine sunt putine,dar baza lor este pusa in zambetul meu si in optimismul meu. Cazuta in acest razboi al iubirii adolescentine,imi plec capul plangand. Nu e corect!. Este doar un nenorocit,nu se merita...sunt propoziti care imi vin tacite in gand.

Daca zambesc nu inseamna neaaparat ca mi-a trecut sentimentul de depresie pe care il am in inima. Daca rad nu inseamna ca am gustat fructul fericirii. Daca plang nu inseamna ca sunt o persoana emotiva. Daca sufar nu sunt o persoana sensibila. Daca te privesc in ochii si te strang in brate...inseamna ca prietenia mea cu tine este importanta si ca nici macar un val de nenorociri nu ma poate indeparta de tine.