Zboară scumpul meu chinuit de soartă,
Zboară la răsăritul de dimineaţa,
Zboară departe şi găseşte un sens vieţii tale,
Zboară şi adormi in impăcare.
Caută sensul razelor de soare
Ce iţi străpung aripile lucitoare,
Iar chipul dulce al primăverii ţi-l topeşte,
Aducandu-te parcă dintr-o poveste.
Stiu că atunci cand noaptea vine,
Tu de lumea asta in care iţi stă bine,
Te desparţi pentru un infinit mortal,
In care eşti prizonier neincercat.
Si mai ştiu că vrei o viaţă intreagă,
Să cunoşti universul ce te inconjoară,
Să simţi viaţa ca un infinit ce nu trece,
Si cand vei muri,inima să nu te sece.
Zboară dragul meu,eu nu te mai reţin,
E timpul să zbori spre apusul senin,
Să te pierzi in roşiaticul apus,
Să te adanceşti in moartea ce te-a răpus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu